Aveti acces la fonduri pentru dezvoltarea proiectelor dumneavoastra
Iți oferim produse financiare pentru prefinanțarea grantului, pentru completarea contribuției proprii (eligibile sau neeligibile), precum și pentru garantarea prefinanțării/avansului în cadrul proiectelor cu fonduri nerambursabile europene sau de la bugetul de stat.
Obtineți lichiditate suplimentară pentru susținerea financiară a proiectului prin prefinanțarea sumelor nerambursabile, până la încasarea acestora din partea autorităților (până la rambursarea sumei aferente grantului).
BENEFICII:
- FLEXIBILITATE - rambursarea în funcție de perioada de implementare a proiectului, corelată cu perioada de încasare a grantului;
- DIVERSIFICARE - structura de garanții este variată, inclusiv garanțiile emise de Fonduri de garantare.
Mai multe informații găsiți mai jos, în secțiunea “Detalii”.
Suma maximă a facilității:
-
până la 100% din valoarea grantului în cazul finanțării de tip non-revolving (orice sumă rambursată nu mai poate fi utilizată din nou);
-
maxim valoarea a două tranșe succesive de execuție a proiectului din valoarea grantului (cele mai mari 2 tranșe), în cazul finanțării de tip revolving;
Perioada maximă de utilizare a creditului trebuie să se încadreze în perioada maximă de implementare a proiectului.
Accesare facilă, creditul poate fi utilizat într-una sau mai multe tranșe pe baza documentelor justificative.
Perioada de rambursare este corelată cu durata proiectului și cu cea de încasare a grantului.
Rambursarea se va stabili corelat cu datele de încasare a sumelor aferente fondurilor nerambursabile (grantului).
Suport din partea First Bank în ceea ce privește alegerea modalităților de plată în cadrul contractelor comerciale, verificarea tragerilor din credit.
Puteți folosi acest credit pentru completarea surselor proprii ale companiei dvs., respectiv pentru partea de cofinanțare a cheltuielilor eligibile și/sau neeligibile în cadrul proiectelor cu finanțare nerambursabilă.
Vă propunem o structură de garantii flexibilă, adaptată proiectului și firmei dumneavoastră, inclusiv garanții emise de fonduri de garantare.
Mai multe informații găsiți mai jos, în secțiunea “Detalii”.
Suma maximă a facilității:
-
până la 85% din valoarea contribuției proprii la cheltuielile eligibile din proiect;
-
până la 75% din valoarea totală a cheltuielilor neeligibile din proiect. Pentru anumite tipuri de clienți se poate finanța și TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile și neeligibile, în cazul în care TVA nu este considerată cheltuială eligibilă în cadrul proiectului finanțat.
Perioada maximă de utilizare a creditului trebuie să se încadreze în perioada maximă de implementare a proiectului.
Accesare facilă, creditul poate fi utilizat într-una sau mai multe tranșe pe baza documentelor justificative.
Perioada de rambursare este de până la 120 luni cu perioada de grație corelată cu perioada de implementare a proiectului.
În cazul finanțării TVA pentru care depuneți cereri de rambursare la Ministerul Finanțelor, perioada de rambursare este de maximum 3 luni după finalizarea proiectului.
Rambursarea se face în rate de principal egale lunare sau trimestriale, sau în anuități lunare egale. În cazuri justificate se poate aproba un grafic de rambursare atipic. Rambursarea va fi stabilită în strictă corelație cu etapele implementării proiectului.
Rambursarea TVA finanțat prin facilitate va fi corelată cu perioada de decontare a fiecarei cereri de rambursare a TVA sau se va face în rate egale /atipice.
Facilitatea este de tip nonrevolving. Pentru componenta de TVA facilitatea poate fi revolving.
Înainte de fiecare utilizare clientul va prezenta dovada aportului propriu.
Suport din partea First Bank în ceea ce privește alegerea modalităților de plată în cadrul contractelor comerciale, verificarea tragerilor din credit.
Garantăm avansul acordat de Autoritatea de Management, pentru implementarea proiectului dumneavoastră.
Vă propunem o structură de garanții flexibilă, adaptată proiectului și firmei dumneavoastră, inclusiv garanții emise de fonduri de garantare.
Mai multe informații găsiți mai jos, în secțiunea “Detalii”.
Suma garantată este de până la 100% din valoarea prefinanțării /avansului acordat de Autoritatea de Management.
Perioada de garantare va acoperi durata proiectului până la deplina justificare a prefinanțării obținute (durata de implementare a proiectului + 115 zile).
Personalul nostru dedicat vă stă la dispoziție pentru orice informații despre accesarea fondurilor europene. Pentru mai multe detalii ne puteți scrie la această adresă.
Bine ai venit la noi! Vrem să-ți oferim o și mai bună experiență de navigare!
Folosim cookie-uri necesare funcționării site-ului nostru și analizării performanței, pentru a-ți oferi un conținut personalizat după interesele și preferințele tale, precum și pentru activitatea de marketing a băncii și a partenerilor săi. Dacă ești de acord să utilizăm aceste cookies, te rugăm să apeși butonul "Sunt OK" de mai jos. De asemenea, ai libertatea de a alege tipurile de cookies pe care ești de acord să le folosim; mai multe informații, inclusiv detalii cu privire la modul în care poți șterge/bloca anumite cookie-uri după acceptarea lor, regăsești citind Politica de Cookies.